Astăzi am pregătit din nou această delicioasă pâine cu cartofi, așa cum se face în Ardeal. ❤️ Nu știu de ce, dar de fiecare dată când fac pâine simt un respect aparte pentru aluat. Mi-e greu să explic în cuvinte, însă pentru mine pâinea are ceva special. Este nelipsită de pe masă și, într-un fel, o consider sfântă. Poate și pentru că este menționată în Biblie, unde Iisus a înmulțit pâinile, dar și pentru că în spatele unei pâini bune stau timp, răbdare, atenție și multă pasiune. Nu este o rețetă pe care o faci în grabă, iar tocmai asta îmi place atât de mult la ea. Sincer, prepararea pâinii este una dintre activitățile mele preferate din bucătărie. Îmi place să văd cum prinde viață aluatul și cum, din câteva ingrediente simple, iese o pâine atât de gustoasă. Mi-am dat seama că nu v-am mai arătat de ceva vreme o rețetă nouă de pâine, așa că în zilele următoare voi filma și altele. Sper să vă placă și aceasta! Este clasica pâine cu cartofi pe care o găsiți și prin brutării sau magazine. Nu știu cât mai costă acum în România, dar sunt convinsă că cea făcută acasă este mult mai gustoasă. Și, după părerea mea, și mai sănătoasă. Din păcate, multe sortimente de pâine din comerț conțin zahăr, amelioratori și tot felul de aditivi. De aceea, atunci când aveți timp, încercați să vă faceți pâinea acasă. Știți exact ce ingrediente puneți în ea, iar gustul… nu se compară cu nimic. 🥰




